Publicul din Romania nu intelege filmele lente – si asta e ok...

In lumea criticilor de film si a festivalurilor, exista o mantra tacita: daca nu iti plac filmele lente, esti un spectator slab, needucat, superficial. Daca nu apreciezi un cadru de doua minute cu o femeie care se uita pe fereastra, inseamna ca nu esti capabil sa intelegi subtilitatea. Iar daca te plictisesti la un film romanesc cu dialog rar si atmosfera apasatoare, esti “consumerist”.

E ok sa nu-ti placa filmele lente

Dar sa fim realisti: nu toata lumea vrea sa stea doua ore intr-un film in care nu se intampla nimic. Nu toata lumea are chef sa decodeze simboluri. Uneori vrem doar sa vedem o poveste. Sa simtim ceva. Sa vedem actiune, conflict, ritm. Si daca un film nu ofera asta, e absolut normal ca publicul sa spuna “m-a plictisit”.

Uita-te la majoritatea filmelor romanesti premiate: “Moartea domnului Lazarescu”, “Aurora”, “Sierranevada”. Sunt filme grele, lente, adesea fara soundtrack, cu scene lungi si realiste pana la exasperare. Apreciezi efortul si talentul, dar... te-ai uita la ele de doua ori? Majoritatea oamenilor – NU. Si asta nu inseamna ca sunt ignoranti. Inseamna ca nu tot ce e artistic e si placut.

De fapt, exista o ruptura tot mai mare intre gustul publicului si directia filmului de festival. Si e ok. Nu trebuie sa ne simtim vinovati ca nu ne plac aceleasi lucruri. Filmele lente au publicul lor, dar nu sunt etalonul suprem.

Poate ca e momentul sa acceptam ca filmele pot fi si altceva decat meditatii vizuale despre singuratate. Ca e ok sa vrei ritm, dinamica, actiune. Ca nu totul trebuie sa fie Tarkovsky sau Puiu. Si ca publicul din Romania nu e “nepregatit” – doar are alte gusturi.