De ce strica cinefilii snobi placerea de a te bucura de un film prost bun?

Exista o categorie speciala de cinefili care au transformat mersul la cinema intr-un act elitist, solemn si, sincer, obositor. Acestia nu pot pur si simplu sa spuna “mi-a placut filmul pentru ca m-a distrat”. Nu, trebuie sa explice cum filmul vorbeste despre dezintegrarea societatii moderne, cum este inspirat din expresionismul german si cum regizorul a folosit o metafora vizuala de tip Bergmanian in scena cu frigiderul. Daca filmul nu e o suferinta intelectuala, nu e "film adevarat".

Dar ce facem cu milioanele de oameni care se distreaza la un “Fast & Furious” sau un “White Chicks”? Filmele astea nu iti schimba viata, dar te fac sa razi, sa te simti bine, sa uiti de problemele tale pentru doua ore. Nu sunt perfecte, unele chiar sunt proaste, dar au ceva: sunt savuroase.

Asta nu e o crima. Ba dimpotriva, e esenta divertismentului. Dar de fiecare data cand cineva spune ca i-a placut un film “trash” – vine armata de snobi: “Serios? Cum sa-ti placa asa ceva?”, “Asta nici nu e film”, “Ce gusturi ai?”. Si uite asa, o placere simpla devine o rusine.

Dar hai sa fim sinceri: uneori ne uitam la filme proaste pentru ca sunt atat de exagerate incat devin geniale. Pentru ca stim ca nu e arta, dar tocmai asta le face memorabile. Pentru ca, intr-un fel ciudat, un film prost dar sincer e mai autentic decat unul care se preface ca e profund.

Adevarul e ca snobismul in cinema nu are nimic de-a face cu pasiunea. E doar o forma de superioritate sociala. Si poate ca e momentul sa acceptam ca placerea de a vedea un film nu trebuie validata de nimeni.